Majoritatea automobilelor moderne sunt echipate cu un filtru de polen. Acesta se mai numeste si filtru de habitaclu sau filtru de cabina. Dar putini stiu ca filtrul de polen reprezinta un pericol urias daca nu avem grija cand il schimbam.


Un automobil, ca sa functioneze timp indulengat, are nevoie de filtre pentru tot ce intra in el. Respectiv aer la motor, carburant in injectoare, ulei pe langa pistoane si aer in habitaclu. Cel din urma trece printr-un filtru de polen, numit fiind asa fara motiv concret, deoarece nu filtreaza doar polenul. In engleza i se mai spune si filtru de cabina, o denumire parca mai potrivita.

Pe vremuri, masinile bagau fortat aer in habitaclu prin intermediul unei aeroterme, dar fara sa filtreze aerul ajuns in interior. Nici dupa ce au aparut primele autoturisme dotate cu aer conditionat, aerul tot nu era filtrat. Pana la sfarsitul anilor ’90, cand diverse studii au aratat ca pasagerii din masinile care circula in orase aglomerate sunt mult mai predispusi la aerul poluat si la praf iar numarul cazurilor de soferi care mor din cauza bolilor la plamani era in crestere. Asa a luat nastere filtrul de polen, singura bariera intre aerul de afara si aerul din habitaclu pe care il respiram noi.


Tipuri de filtre

Filtrele simple

Au mai multe straturi din diverse materiale, precum hartie si mase platice si datorita acestora, opresc tot ce inseamna materie nedorita.

Filtrele cu carbon activ

Sunt asemanatoare cu cele simple, doar ca intre straturi detin carbon activ. Datorita acestui carbon, agentii patogen si bacteriile au sanse mult mai mici de penetrare a filtrului.


De ce este periculos un filtru murdar?

Ei bine, pentru ca in filtru se opresc numai mizerii, e posibil ca acestea sa ramana acolo. Pericolul vine de fapt in sporii de mucegai si praful pe care le inhalam daca un filtru este plin. Daca cumva simtiti un aer intepator atunci cand dati drumul la aerul conditionat, e timpul sa schimbati filtrul de polen. Asta inseamna ca este plin.

Cand trebuie schimbat filtrul de polen?

Daca ati simtit un miros neobisnuit care vine din gurile de ventilatie, e cazul sa verificati filtrul de polen. Nu asteptati sa mergeti la revizie pentru a face asta. Un filtru de polen, mai ales cel de pe o masina care circula in mediul urban, este bine sa fie schimbat mai des. Pretul unui filtru de polen este mic, asa ca nu va mai ganditi. Scoatei din buzunar in jur de 30 de lei si scapati de bacteriile si microbii care pot veni in cabina.